Pandemia Covid-19 este un fenomen social, iar existența ei depinde de acei indivizi, comunități și grupări, care o conturează, descrie și îi formulează regulile. Obiectele sociale nu există fără acturile sociale care le creează, le fixează prin forme inscriptive, dar nici fără mitologia ce se clădește pe baza lor, respectiv nici fără practicile cotidiene legate de ele. În acest sens pandemia este rezultatul unei practici sociale, o formație culturală. O asemenea situație existențială, care prezintă o fiziologie și o dinamică aparte, produce o experiență, un sens al timpului diferit de cel al cotidianului obișnuit, totodată se caracterizează prin specificități tematice, ideologice, retorice și de comunicație. Într-un cuvânt: produce o cultură specifică. Pandemia, ca un fenomen ce organizează existența și produce semnificațiile ei, se infiltrează în universurile individuale și colective, devine o parte a rutinei de zi cu zi, dar totodată pornește și erodarea simbolurilor și a concepției despre univers a comunităților locale. Revitalizează sau dimpotrivă, schimbă rutina anterioară, totodată generează conflicte specifice (să ne gândim la purtarea măștii sau la distanțarea socială), rezultând nesiguranță și necesitatea a unor noi interpretări.