Volumul de față s-a născut din materialul celor două conferințe organizate în anul 2017, și – în mare parte referindu-se la problematica valorilor patrimoniului etnografic – este o încercare de înșiruire ale acelor paradigme, respectiv contexte sociale, culturale și mediatice, care în ultimele două secole au determinat cadrele culegerii, prezervării/stocării, interpretării și expunerii, respectiv utilizării valorilor etnografice maghiare. În acest sens studiile incluse prezintă în primul rând abordări etnografice/antropologice și abordări ale științelor culturale cu privire la patrimoniu și patrimonizare.

Aceste lucrări interpretează diverse abordări ale noțiunii și paradigmei de patrimoniu, tradițiile de cercetare referitoare la acesta, respectiv practica socială a patrimonizării (structuri, discursuri, socializare). Localizarea tradiției, atribuirea ei unor comunități etnice și/sau unor regiuni anume se încadrează în tendințele contemporane ale utilizării sociale, în urma cărora problematica patrimoniului cultural reprezintă deodată un caz pentru actorii sociali și o provocare pentru cercetători.